joi, 23 mai 2019

Natasha

   


   Bună! Numele meu este Natasha. M-am născut în România, dar lumea spune despre mine că sunt rusoaică și nu înțeleg de ce. Ei spun că e din cauza ochilor mei. M-am uitat într-o oglindă când eram mică și am descoperit că am un ochi albastru. Poate de asta. Ce-i drept, se spune despre tatăl meu că era Husky Siberian. 



El mi-a spus multe povești despre bunicii lui, care trăiau în Siberia. Cred că asta este pe la ruși nu? Mi-a spus ce frig îndurau, cum le îngheța nasul și cum trăgeau la sanie împreună. Așa s-au îndrăgostit bunicii lui. Ce romantic, nu? Mi-a povestit cum alergau prin zăpada înaltă cât ei. Și aici este zăpadă uneori și îmi place să mă joc și să mă tăvălesc printre fulgi, dar se topește atât de repede...Despre tatăl meu i-am auzit pe stăpânii mei că era foarte mare, dar blând. Nu îi plăcea să fie închis, de altfel nici mie. Am auzit că tăticul meu este acum undeva în afara Bucureștiului, pe un teren foarte mare. Lui nu îi plăceau spațiile mici, lui îi plăcea cel mai mult să alerge . Știa chiar să deschidă uși. Eu nu știu încă să deschid uși, dar deși au încercat să mă închidă sau să mă lege cu lesă, eu am găsit întotdeauna o cale de evadare. Din acest motiv ei spun despre mine că sunt foarte deșteaptă. Ei nu cred că sunt la fel de deștepți pentru că le vorbesc de multe ori și ei nu înțeleg ce le spun. Sau poate vorbesc eu rusă și nu știu? Ei mai spun despre mine că nu știu să latru. Păi cum așa? Există un manual despre cum se latră și eu nu știu? Da, uneori mai sar calul și în loc de "ham ham" scot un haaaaaaaaauuuuuuuuu. De unde credeți  știu eu expresia asta: "a sări calul"? Am auzit-o la stăpânii mei când se certau, pentru că mai fac asta uneori și spun așa când se enervează foarte tare unul pe celălalt. Și eu mă enervez câteodată, dar doar pe cățeii aceia mici care vin și latră în fața porții mele. Ei cred că îmi fac în necaz că se află pe cealaltă parte a curții, dar nu știu ei ce mult mă iubesc stăpânii mei și mami a mea.



  Acum însă sunt foarte tristă. Cred că sunt orfană. Mămica mea s-a transformat azi într-un înger-cățeluș. Când tăticul meu a plecat, eu nu am plâns așa mult pentru că eram mică și nu știam multe, iar mămica mea mă iubea tare mult și mereu îmi lăsa mie să mănânc din porția ei. Am așa multe amintiri  frumoase cu mămica mea. Odată m-am pierdut și am regăsit drumul spre casă doar pentru că am auzit-o cum mă striga. Ea nu se pricepea să evadeze așa de bine ca mine, dar de fiecare dată când reușeam să fac asta, îi păcăleam pe stăpânii mei și o eliberau și pe ea. Ei nu îi plăcea iarna la fel de mult ca și mie, și tremura din cauza frigului, dar eu stăteam lângă ea și ne încălzeam. Ea era foarte curajoasă. Uneori chiar și eu mă speriam din cauza latratatului ei. Cred că la asta se refereau stăpânii mei, așa că am început să învăț de la ea cum să latru mai fioros. Nu prea reușesc. 

Zilele acestea au fost cele mai grele pentru că o vedeam cum suferă și nu puteam face nimic. Ea nu îmi spunea nimic și încerca  se ascundă de minesau se prefacă  nu o doare nimic, dar eu nu mai sunt chiar așa mică și înțeleg, iar azi mămica mea a adormit și nu s-a mai trezit.
Deja îmi este dor de ea pentru că eu am rămas singură. Acum privesc fiecare colțișor și plâng pentru că eram împreună mereu peste tot. Cred că deși nu înțeleg ce zic, stăpânii mei au observat că sunt tristă pentru că m-au mângâiat și m-au alintat.
   
   De acum eu voi fi singură. Toată responsabilitatea cade pe coada mea. Doar eu voi fi paznicul acestei curți. Hoților să ne ocoliți căci voi fi mai fioroasă că niciodată! În amintirea ta mămică dragă voi fi un câine exemplar așa ca tine! Și ca puiul de om cu care ma mai joc uneori. Despre el am auzit că este așa și cred că e de bine pentru că îl laudă mereu!



vineri, 17 mai 2019

   Vă povesteam în acest articol despre cafeaua la nisip turcească , iar aici despre experienta mea în Turcia. Ce nu v-am povestit mai mult este despre tradiția lor de a citi în cafea. Deși originile ghicitului în cafea sunt din China , când stravechii călugări ghiceau viitorul în funcție de urmele lăsate de frunzele de ceai în cești .
   Spre deosebire de noi, care bem cafeaua întotdeauna pe pas de plecare, de grabă , turcii și arabii savurează cafeaua, chiar dacă este atât de micuță și fac din asta un moment în care se relaxează și se împrietenesc cu oamenii din jurul lor.
  Oare cum se procedează ? În primul rând trebuie să bei o ceașcă de cafea în tihnă , gândindu - te la lucruri frumoase și pozitive. Cafeaua trebuie să fie la ibric făcută , pentru că după ce o termini vei răsuci ceașca invers și zațul de pe fundul ei se va așeza preț de câteva minute pe pereții ceștii , astfel încât să se formeze niște simboluri ce vor fi descifrate de cei ce știu aceste taine. Tradiția turcă spune că fiecare ceașcă este împărțită în două : jumătatea de sus a ceștii prezintă mesaje legate de viitor în timp ce jumătatea de jos a ceștii aduce mesaje referitoare la trecut. Unii cititori în cafea consideră că partea stânga prezintă evenimente negative în timp ce partea dreapta prezintă elemente pozitive.
   Ce simboluri pot apărea ? Cel mai frecvent apar linii , care în funcție de câte sunt pot semnifica viață lungă , câștiguri financiare sau chiar eșecuri . Mai pot apărea forme geometrice, semne religioase (care de obicei prevestesc lucruri rele), animale ( cocoșul aduce vești bune, iar calul vești despre căsătorii ), figuri umane, sau alte simboluri precum clădiri , brazi, ouă , etc. Se spune că citirea în cafea și ceai se numește taseografie . Se mai spune că cel care bea cafeaua nu ar trebui să își interpreteze singur zațul din cană .

Sursa: https://destepti.ro/istoria-ghicitului-in-cafea


marți, 14 mai 2019

Alte intrebuintari ale cafelei..

http://newss.ro/2016/11/22/nu-mai-arunca-zatul-de-cafea/
   
   Ce mult ne place cafeaua! E excelentă dimineața, când ai nevoie să te trezești la realitate și te îmbie cu mirosul ei. E minunată când te bucuri de savoarea ei într-o pauză de la job și e un pretext inteligent când vrei să petreci timp cu cineva.
   Dar te-ai gândit vreodată că mai poți folosi cafeaua și în alte scopuri?
O poți pune în prăjituri cel mai adesea, dar ține cont că zațul ei poate fi folosit cu succes în rețetele de înfrumusețare și astfel poți economisi banii dați pe soluții scumpe. 

1. Anticelulitic
Acest ingredient reuşeşte mai bine decât oricare altul să stimuleze regenerarea celulară şi să activeze circulaţia sângelui, având totodată rol tonifiant. Rezultatul? Pielea rămâne mai suplă, iar în timp, grăsimile sunt arse.

2. Exfoliant pentru corp și față
Și eu folosesc zațul în acest scop, iar pielea rămâne fină ca a unui bebeluș. Cum se procedează? Foarte simplu: amestec zațul de la o cafea cu câteva picături de ulei de măsline, ulei de ricin și câteva picături de vitamina a uleioasă apoi masez tot corpul cu mișcări circulare și clătesc.

3. Anticearcan
Dacă stimulează circulația sângelui și energizează, atunci clar e foarte bună pentru cearcăne. Faci două comprese cu cafea, le aplici sub ochi și te relaxezi câteva minute. Voila!

4. Strălucire pentru par
Este simplu! Amesteci cafea cu apă, clătești și după 20 de minute clătești din nou cu apă curată. Părul va fi mai strălucitor și mai puternic, iar dacă ai nuanța închisă la păr, aceasta va intensifica culoarea ei.

5. Scapi de punctele negre
Amesteci zațul de cafea cu albuș de ou, masezi fața, lași amestecul să acționeze vreo 15 minute, apoi clătești. Recomandat ar fi să folosești această mască săptămânal pentru a obține rezultatele dorite

Cafeaua mai poate fi folosită și ca îngrășământ pentru plante, poate reda strălucirea mobilierului, poate îndepărta mirosurile neplăcute si este osoluție împotriva insectelor.


Surse:
www.eva.ro
www.dozadesanatate.ro
www.kudika.ro

miercuri, 8 mai 2019

Camera din față

,, O faptă bună este precum un clopot care cheamă oamenii la închinare "-proverb danez

  Această expresie te întâmpină atunci când treci pragul Cămăruței, la fel și o atmosferă relaxantă și liniștitoare de ai senzația că s-a oprit timpul în loc.



Ce coincidență! Textul de la intrare mi'a amintit de generozitatea lor. Faptul că m-au sprijinit în realizarea ultimului concurs a însemnat mult pentru mine. 🙏
  Din păcate premiul nu a fost revendicat nici până în ziua de azi de către câștigătoare.
Revenind la cafenea... este foarte ușor de ajuns: de la Mec-ul de la Romana traversezi, apoi faci dreapta pe Mendeleev și gata, ai ajuns. Recomand totuși sa faceți rezervare deoarece este foarte aglomerat. 

  Eu am venit singură deoarece eram în zonă și uneori mă bucur și de propria prezență. Ar trebui să încercati și voi! 

duminică, 5 mai 2019

Istanbul - o destinație de vis

Știți cum e atunci când urmărești o telenovelă sau un serial și îți dorești mult să ajungi în țara unde se filmează? Eu da! Am descoperit Turcia în seriale în urmă cu 6 ani și de atunci, să ajung acolo părea un vis.
Iată că visele se îndeplinesc și împreună cu câțiva prieteni ne'am organizat o scurtă escapadă în Istanbul.
Așadar iată-ne pe marele aeroport ..și când zic mare nu exagerez deloc... Aș zice chiar uriaș.🛫
Trebuie să vă spun că ne-am înțeles cu turcii mai mult prin semne.. Pentru că stau foarte rău la capitolul engleză🤦. Dar ne-am înțeles, asta contează. Apropo de limbă, în Grand Bazar se vorbea cel mai mult în română 😂

  Hotelul a fost minunat și el .. Camerele micuțe, dar condiții excelente.👌
În prima zi am făcut aproximativ 30 de mii de pași 🤭👣, am vizitat moschei, parcul de lângă palatul Topkapi iar seara am mancat kokorec. Ușor picant dar foarte bun.




  Mie personal nu mi-a plăcut foarte mult la moschei, mi se pare că arată toate la fel.
Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost partea asiatică, este superb acolo. Străzile acelea înguste pe care tânjeam să merg, pisici multe, case cu arhitectura super interesantă.

Trebuie să recunosc că îți trebuie abilități de șofer ca să te plimbi prin Istanbul cu mașina,e haos total, iar dacă nu știi plecarea din rampă mai bine mergi pe jos.



M-a impresionat securitatea în oraș și faptul că există la orice intrare un punct în care te controlează atat pe tine cât și bagajul tău.
Ce nu mi-a plăcut? Aglomerația! Și chemarea la rugăciune .. Cine se roagă la 5 dimineața? 😂Dar nu pot să îi judec, este religia lor, orașul lor, eu sunt doar un turist și tot ce pot face e să mă conformez stilului lor de viață atât cât stau acolo. 🙏 Și nu mi-a mai plăcut palatul Topkapi. Ok, vizităm haremul pentru cei pasionați de acest aspect al istoriei, dar în schimb dacă nu ai pe cineva să îți explice sau să îți povestească mai multe, tot ce faci este să stai la cozi pentru a vizita obiectivele, dar și acolo ești împins de coada din spatele tău.

Apropo de aglomerație . . acolo toate mijloacele în comun sunt pline indiferent de oră😒, adevărul e că sunt în jur de 15 milioane de locuitori...nu începeți să faceți comparații cu București că vă ia depresia.
Ce am mâncat bun!? Kokoreci, am zis deja despre el, pide (un fel de pizza, dar mult mai bună,aluatul face totul) ...kunefe este un fel de plăcintă, baklava, rahat, bomboane, castane, sandvis cu pește, porumb...

   Cafeaua este de două tipuri: scurtă sau medie. În esență au același gramaj, diferă doar intensitatea ei. Se pare ca cea medie se numește de fapt cafea otomană și conține particule de lapte și zahar. Eu am băut din cea medie și mi-a plăcut foarte mult.

Ceaiul este foarte intens, băut un păhărele din acelea mici ca în filme.

In concluzie Istanbul este un oraș foarte frumos și va recomand sa îl vizitați. Să nu ratați croazierele pe Bosfor, este magic dacă o faci seara, la apusul soarelui.

În final mai atașez câteva poze...