Aventurile catelusei Natasha part 2

A trecut mult timp de atunci și am început să mă obișnuiesc fără ea. La început a fost foarte greu. Mă simțeam a nimănui, credeam că sunt singură. Plângeam mult și stăteam retrasă. Nici poftă de mâncare nu mai aveam și slăbisem mult. Așa ziceau stăpânii mei și de aceea îmi ofereau porție dublă de mâncare. Ei m-au ajutat să trec peste asta. Voiam să fiu curajoasă dar era greu fără mami și de multe ori îmi era frică singură. De aceea am lăsat cușca mea și dormeam cât mai aproape de ei. A fost greu tare, mai ales când plecau toți de acasă și eu eram singura responsabilă cu paza.
Dar am promis pe coada mea că voi fi curajoasă!
Lucrurile începeau să se îndrepte. Ei mă răsfățau mai mult, chiar se jucau cu mine mai des, iar cel mai mult îmi plăcea când venea puiul de om. E asa drăgălaș și îmi oferă mereu îmbrățișări. Știu că e certat de mămica lui din cauza asta. Zice despre mine că am microbi. Știe cineva ce sunt aia?
M-a ajutat foarte mult și Bibi. El este un peruș. Mi-a spus cineva că perușii sunt păsări exotice și că nu prea au creier. Dar eu nu cred asta. Bibi a rămas cel mai bun prieten al meu. Stăpânii cred și ei că e prostuț pentru că i-au luat o jucărie ce arată ca el, dar nu e vie. Au zis că îi va ține de urat că e singur, dar noi ne ținem de urât unul altuia. El are noroc că le oferă din semințele lui păsărilor și așa se împrietenește cu oricine. Oricum știe că primește altele în fiecare zi!
Acum sunt un pic supărată pentru că stăpânii mei mă tot gonesc de când au adus în curte un animal mic și negru. Cred că îi deranjează că nu scap nicio ocazie să îi fur mâncarea sau să îl privesc mai de aproape. 
I-am auzit spunând că e pisică. 🐱🐈
Seamănă puțin cu motanul Thomas care a murit cu mult timp în urmă. Însă el era altă culoare și era mare. Pe această pisică aș putea să o înghit într-o secundă pentru că e mică precum botul meu și neagră precum un 🦇 . Cred că acum, pe ea o iubesc stăpânii cel mai mult, pentru că se joacă cu ea mereu și ii dau o mâncărică ce miroase foarte bine și e delicioasă. Părerea mea e că e cam râzgâiată. Când ii e foame doar țipă cu toată puterea ei, iar de când au adus-o nici măcar nu s-a prezentat. Când mă vede se zbârlește toată și scoate un sunet haios și toată ziua nu face decât să se joace. Tare aș vrea să mă joc și eu cu ea. Abia aștept să devenim prietene și poate că va împărți și cu mine din mâncărica ei!