Natasha

   

   Bună! Numele meu este Natasha. M-am născut în România, dar lumea spune despre mine că sunt rusoaică și nu înțeleg de ce. Ei spun că e din cauza ochilor mei. M-am uitat într-o oglindă când eram mică și am descoperit că am un ochi albastru. Poate de asta. Ce-i drept, se spune despre tatăl meu că era Husky Siberian. 

El mi-a spus multe povești despre bunicii lui, care trăiau în Siberia. Cred că asta este pe la ruși nu? Mi-a spus ce frig îndurau, cum le îngheța nasul și cum trăgeau la sanie împreună. Așa s-au îndrăgostit bunicii lui. Ce romantic, nu? Mi-a povestit cum alergau prin zăpada înaltă cât ei. Și aici este zăpadă uneori și îmi place să mă joc și să mă tăvălesc printre fulgi, dar se topește atât de repede...Despre tatăl meu i-am auzit pe stăpânii mei că era foarte mare, dar blând. Nu îi plăcea să fie închis, de altfel nici mie. Am auzit că tăticul meu este acum undeva în afara Bucureștiului, pe un teren foarte mare. Lui nu îi plăceau spațiile mici, lui îi plăcea cel mai mult să alerge . Știa chiar să deschidă uși. Eu nu știu încă să deschid uși, dar deși au încercat să mă închidă sau să mă lege cu lesă, eu am găsit întotdeauna o cale de evadare. Din acest motiv ei spun despre mine că sunt foarte deșteaptă. Ei nu cred că sunt la fel de deștepți pentru că le vorbesc de multe ori și ei nu înțeleg ce le spun. Sau poate vorbesc eu rusă și nu știu? Ei mai spun despre mine că nu știu să latru. Păi cum așa? Există un manual despre cum se latră și eu nu știu? Da, uneori mai sar calul și în loc de "ham ham" scot un haaaaaaaaauuuuuuuuu. De unde credeți că știu eu expresia asta: "a sări calul"? Am auzit-o la stăpânii mei când se certau, pentru că mai fac asta uneori și spun așa când se enervează foarte tare unul pe celălalt. Și eu mă enervez câteodată, dar doar pe cățeii aceia mici care vin și latră în fața porții mele. Ei cred că îmi fac în necaz că se află pe cealaltă parte a curții, dar nu știu ei ce mult mă iubesc stăpânii mei și mami a mea.

  Acum însă sunt foarte tristă. Cred că sunt orfană. Mămica mea s-a transformat azi într-un înger-cățeluș. Când tăticul meu a plecat, eu nu am plâns așa mult pentru că eram mică și nu știam multe, iar mămica mea mă iubea tare mult și mereu îmi lăsa mie să mănânc din porția ei. Am așa multe amintiri  frumoase cu mămica mea. Odată m-am pierdut și am regăsit drumul spre casă doar pentru că am auzit-o cum mă striga. Ea nu se pricepea să evadeze așa de bine ca mine, dar de fiecare dată când reușeam să fac asta, îi păcăleam pe stăpânii mei și o eliberau și pe ea. Ei nu îi plăcea iarna la fel de mult ca și mie, și tremura din cauza frigului, dar eu stăteam lângă ea și ne încălzeam. Ea era foarte curajoasă. Uneori chiar și eu mă speriam din cauza latratatului ei. Cred că la asta se refereau stăpânii mei, așa că am început să învăț de la ea cum să latru mai fioros. Nu prea reușesc. 

Zilele acestea au fost cele mai grele pentru că o vedeam cum suferă și nu puteam face nimic. Ea nu îmi spunea nimic și încerca să se ascundă de mine, sau săse prefacă că nu o doare nimic, dar eu nu mai sunt chiar așa mică și înțeleg, iar azi mămica mea a adormit și nu s-a mai trezit.
Deja îmi este dor de ea pentru că eu am rămas singură. Acum privesc fiecare colțișor și plâng pentru că eram împreună mereu peste tot. Cred că deși nu înțeleg ce zic, stăpânii mei au observat că sunt tristă pentru că m-au mângâiat și m-au alintat.

   

   De acum eu voi fi singură. Toată responsabilitatea cade pe coada mea. Doar eu voi fi paznicul acestei curți. Hoților să ne ocoliți căci voi fi mai fioroasă că niciodată! În amintirea ta mămică dragă voi fi un câine exemplar așa ca tine! Și ca puiul de om cu care ma mai joc uneori. Despre el am auzit că este așa și cred că e de bine pentru că îl laudă mereu!